Dunavat, resedinta administrativa, politico-militara, a cazacilor zaporojeni – Sicia Zaporojana –

Dunavat, doua localitati care poarta acelasi nume: Dunavatu de Sus si Dunavatu de Jos, la o distanta de aproximativ 2,5 Km una de alta, asezate pe partea dreapta a Bratului Sf. Gheorghe. Sunt situate in zona de contact al horstului dobrogean cu depresiunea deltaică a Ostrovului Dranov, (in extremitatea estica a fostei penisule Dunavat) in partea de nord-est a judetului Tulcea, fiind doua localităţi componente a comunei Murighiol.

 Asezarea datează din vremuri stravechi, denumirea acesteia avind sorgintea in numele slav - Dunaveţ (Dunarea mica) – al girlei de legatura intre bratul Sf. Gheorghe al Dunarii si complexul lagunar Razim – Sinoe. Datorita acestui lucru, accesul în Delta Dunarii este facil pe canalele Lipoveni si Dunavat.

Se presupune că a fost fondat în jurul anului 1700 de pescarii ruşi şi români, cei din urmă plecând şi revenind în mai multe rânduri.

Stramosii actualilor locuitori  erau cazaci, care in peregrinarile lor s-au asezat si pe aceste locuri primitoare. Pe vatra actualului sat Dunavaţu de Sus a fost stabilita la inceputul secolului XIX-lea resedinta administrativa – politico-militara a  cazacilor ucraineni – Sicia Zaporojana, careia autoritatile otomane au acordat o larga autonomie teritoriala. Ucrainienii din Dobrogea provin din trei valuri migratoare.

In anul 1775 (al doilea val de migraţiuni ale cazacilor in tara noastra), in urma desfiintarii de catre Ecaterina a II-a a unei unitati  cazacesti de 8000 de oameni, pentru a se salva de represalii, o bună parte din ei parasesc gurile Niprului si vor sa se aseze la gurile Dunarii, cu incuviintarea Inaltei Porti; aici au stat timp de 100 de ani.

O parte a cazacilor au cazut în iobagie, alţii au migrat în afara Imperiului Rus, ajungînd în Delta Dunarii. În primii ani, zaporojenii nu s-au fixat în anumite localitaţi, migrau dintr-un loc în altul. O parte din ei au emigrat în Imperiul Austro-Ungar, stabilindu-se pe malul Tisei (Zenta), dar, din cauze neelucidate, s-au întors în Delta. Pe drum s-au oprit la Seimenii Vechi, unde au înfiinţat o tabara de cazaci. Pescuitul fiind ocupaţia lor de baza, au cautat locuri propice pentru aceasta îndeletnicire.

În 1812 au plecat de la Seimenii Vechi coborînd pe Dunare, dar datorita iernii grele au ramas în Isaccea.

În 1813 s-au stabilit pe malul braţului Sfîntu Gheorghe, la Caterlez (azi localitatea Sfîntu Gheorghe). Aici au organizat Zadunaiska Sici (Sicia Transdunareana, forma specifica de organizare militara a ucrainienilor dupa modelul Sici Zaporojene). 

O parte a ucrainienilor s-a mutat la Dunavaţul de Sus, unde se puteau ocupa si cu agricultura si cresterea vitelor. Aici s-a definitivat Sicia Zaporojana care devine centru al cazacilor din localitaţile Deltei si a întregii Dobroge. 

Guvernul turc, avînd nevoie de serviciile armatei cazacesti, a hotarît sa le faca favoruri, dîndu-le o porţiune de pamînt ce se întindea între braţul Sf. Gheorghe, lacul Razelm si linia Isaccea-Babadag, de a lungul satelor Posta, Agilar, Zebil.

Pentru servicii militare, guvernul turc platea o suma de bani. Totusi, existau unele înlesniri: cazacii nu aveau voie sa aiba artileria si cavaleria lor proprie. Au fost pusi sa ia parte la marsuri ofensive de pedepsire a bulgarilor, grecilor, sîrbilor, care luptau pentru eliberarea lor naţionala (în 1817, 1821). În timpul luptelor împotriva grecilor, 600 de cazaci au refuzat sa ia parte la batalii, trecînd cu barci în Rusia (1821). Ca rezultat al unor tratative secrete dintre generalul rus si hatmanul din Zadunaiska Sici, Ostap Hladkei, în 1828, cu ocazia razboiului ruso-turc, 1500 de cazaci au trecut în Rusia la Izmail. Cei care s-au opus plecarii, aproximativ 2000 de barbaţi au fost dusi de Hladkei în Silistra, unde fusesera chemaţi de vizir. Copiii si femeile se ascundeau în stufarisul Deltei din cauza atacurilor turcesti. Cei care au trecut pe partea rusilor au devenit simpli soldaţi, iar cei care s-au prezentat la Silistra aproape ca au fost linsaţi de catre turci, scapînd cu viaţa doar datorita intervenţiei consulului austriac. Din acest moment, Zadunaiska Sici s-a destramat, împreuna cu lichidarea armatei cazacilor ucrainieni din Dobrogea. În 1850 apare ca fiind complet distrus, pe lista întocmită de I. Ionescu de la Brad. 

In anul 1875, certandu-se cu lipovenii din satele vecine, zaporojenii pleaca in Banat, iar de acolo mai departe, pe Tisa, unde au fost invitaţi de guvernul austriac. Dar nici aici n-au stat prea mult. Curand se intorc în Dobrogea se stabilesc in satele Sf. Gheorghe, Letea, Caraorman, Dunavatu de Jos si Dunavatu de Sus din Delta. 

Din informatiile austriacului Franz Mihalovici (1873) aflăm că "Daca se lasa in stanga cel mai mare dintre aceste brate Hiderlias Bogaz (bratul Sf. Gheorghe) atunci se continua plutirea circa 3 ore pe cateva coturi foarte scurte, pana cand se intalneste un sat de cazaci, Dunavecz, aflat pe malul drept, mal inalt si rapos, sat care datorita lungimii si distantelor mari dintre grupurile de case, pare a constitui 4 sate (de fapt, erau doar două, dar formate din mai multe nuclee – n.n.) denumite cu numele general Dunavecz." Se confirma astfel ipoteza intemeierii satelor Dunavaţ de catre cazacii zaporojeni, fără a exclude rolul celorlalte populaţii în popularea sau repopularea acestor localităţi, în condiţiile tulburi ale vremurilor respective.

O informatie ulterioara, cea a lui Gr. Danescu (1896), arata ca intreaga populatie a satului (280 persoane) era formata din rusi. Etnicii rusi au intemeiat prima scoala (1891) precum si doua biserici (1881 si 1890).

Fânaţele bune ce existau pe vremuri au făcut să vină oierii din Transilvania şi Moldova. În majoritate, românii din acest sat sunt rusificaţi datorită mediului în care trăiesc. Există români cu nume adevărat ruseşti.

Urmasii acestor grupuri de cazaci fac parte si astazi din populatia celor doua localitati unde se pastreaza inca trasatura caracteristica a satelor cazacesti.